Pelerinajul de la Iasi continua. Cate ore au asteptat credinciosii pentru a atinge moastele Cuvioasei Parascheva
Pelerinajul de la Iasi continua. Organizatorii estimau că, în cursul dimineţii de luni, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi reintroduse în catedrala din Iaşi, însă acest lucru nu s-a întâmplat, din cauza numărului ridicat de credincioşi care încă se aflau la rând.
Câteva mii de persoane aşteaptă, luni la prânz, să se închine la sfintele moaşte, după ce fluxul de pelerini a fost constant pe toată durata nopţii trecute. În cursul dimineţii, moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina au fost transportate înapoi în Grecia cu avionul.
Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şI Bucovinei, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi reintroduse în catedrală în momentul în care rândul de pelerini va măsura câteva zeci de metri.